Brastavățu este o comună în județul Olt, Oltenia, România, formată din satele Brastavățu (reședința) și Crușovu. Până la DN54 sunt 3 km pe o porțiune de drum comunal – DC131, parțial betonată (varianta spre Gara Vișina) și circa 4,5 km (varianta sat Crușovu). Cele mai apropiate orașe sunt Corabia (20 km) și Caracal (30 km).
Aspecte istorice
Localitatea Brastavățu este atestata documentar la 5 iulie 1550. Are numele de origine slavă, însemnând „ulmișor”, nume luat de la pădurile de foioase existente în zonă. Până în 1830 a depins administrativ de localitatea Crușov, astăzi sat din componenta Brastavățului, alături de Gara Vișina.
”Veșnicia s-a născut la sat”. O singură propoziție, simplă, formată dintr-un singur subiect, un predicat și un complement de loc sintetizează esența satului românesc mai bine decât orice eseu de mii de cuvinte.
Cu toate acestea, prin acest articol doresc să punctez importanța reîntoarcerii la sine, la trecut și la simplitate prin descrierea localității Brastavățu pornind de la câteva aspecte ce descriu istoria satului, caracterizarea activităților și promovarea turismului oltenesc.
A-ți cunoaște istoria națională și locală înseamnă a te cunoaște pe tine. Înseamnă a-ți cunoaște punctele slabe, deciziile proaste, dar și principiile și valorile care te călăuzesc în viață. Județul Olt, implicit localitățile care îl constituie, s-a dezvoltat de-a lungul a milenii și are o istorie bogată și diversă.
În acest context, dar având în vedere și subiectivismul propriu, ca parte a unei familii de olteni de peste 5 generații din Slatina, te invit să parcurgi următoarele rânduri care punctează frumusețea, unicitatea și istoria comunei Brastavățu , ca parte componentă a județului Olt.
Până în 1830, Brastavățu a depins administrativ de Crușov, iar intre 1830-1928, cele două sate s-au administrat pe cont propriu. În urma legii administrative din 1928, odată cu înființarea primăriilor de centru, Brastavățu s-a administrat singură, iar Crușovu a aparținut de Studinița. După primul război mondial, primăriile s-au transformat în Comitete Provizorii, iar din 1946, de când au luat ființă Sfaturile Populare, Crușovul a fost arondat comunei Brastavățu, situație rămasă până în prezent.
Așadar, comuna, este un loc încărcat de istorie și tradiție. În timp, însă, tradițiile s-au împletit armonios cu modernul. Activitățile cotidiene, de la agricultură și meșteșuguri până la festivitățile locale, reflectă un mod de viață ce păstrează valorile străvechi, adaptate la contextul contemporan. Promovarea turismului în această zonă devine astfel esențială nu doar pentru dezvoltarea economică, ci și pentru conservarea patrimoniului cultural și natural. Vizitatorii au ocazia să descopere peisaje pitorești, să participe la evenimente tradiționale și să interacționeze cu locuitorii, învățând despre obiceiurile și tradițiile care dau identitate acestei comunități. Astfel, localitatea Brastavățu devine un simbol al continuității și al reînnoirii, demonstrând că veșnicia poate fi experimentată și în prezent, prin respectarea și valorificarea moștenirii noastre culturale.
Aspecte geografice
Brastavățu este o comună în județul Olt, Oltenia, România, formată din satele Brastavățu (reședința) și Crușovu și este localizată în sudul județului.
Pentru a vedea poziția satului pe hartă, puteți accesa acest link.
Datorită faptului că comuna se află în partea sudică a județului, clima se caracterizează prin influențe submediteraneene datorită apropierii de Dunăre și reliefului mai jos. Aceasta înseamnă veri mai fierbinți și ierni mai blânde, comparativ cu nordul județului. Cu toate acestea, gospodarii satului s-au adaptat acestor condiții și vom vedea cum a fost influențată vegetația și agricultura locală de temperaturile mai ridicate.
Solurile fertile, inundate de soare, dar cu precipitații reduse sunt folosite de către săteni pentru culturile de floarea-soarelui, porumb și viță de vie. Tot datorită acestor influențe submediteraneene, pe potecile din sat, vă puteți întâlni cu fazani, ciocârlii, iar dacă vă petreceți serile în luncile de-a lungul Dunării puteți avea ocazia să fotografiați stârci, egrete sau chiar rațe sălbatice. Recomandarea mea este să nu vă uitați telefonul și să aveți baterie suficientă pentru a imortaliza cât mai mult din superbitatea locului.
Aspecte demografice
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Brastavățu se ridică la 3.860 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 4.830 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (93,81%), cu o minoritate de romi (1,24%), iar pentru 4,87% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (94,69%), iar pentru 4,97% nu se cunoaște apartenența confesională.
Aspecte legate de administrația locală
Comuna Brastavățu este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, Cici-Constantin Oprea, de la Partidul Social Democrat, este în funcție din 2008. Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
- PSD – 8 consilieri
- PNL – 4 consilieri
- Diaconu Marcel
Vezi site-ul primăriei : https://www.primariabrastavatu.ro/
Aspecte economice
Asemănător cu întreaga societate românească, și localitatea Brastavățu a trecut prin diverse transformări sociale și economice, adaptându-se la schimbările survenite, impuse sau nu de contextul în care ne aflăm. Vă invit să parcurgeți în cele ce urmează cele mai importante etape și evenimente care au condus la schimbări la nivelul societății și asupra activităților din Brastavățu. Vom vedea cum au evoluat ocupațiile sătenilor și vom naviga până în zilele noastre pentru a înțelege dinamica și noile ocupații.
În perioada medievală și până în perioada premodernă, satul s-a bazat în totalitate pe agricultura de subsidență și creșterea animalelor. În plus, femeile se ocupau de activități meșteșugărești, cum ar fi: prelucrarea lânii și a textilelor, tăbăcărie sau olărit.
Mergând mai departe în timp, în perioada interbelică și comunistă, economia rurală a localității Brastavățu a început să se diversifice ușor, odată cu introducerea utilajelor și infrastructurii moderne. După cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu instaurarea regimului comunist, s-a impus colectivizarea muncii sătenilor, transformând astfel gospodăriile în cooperative agricole.
După orice furtună vine și soarele, iar după căderea comunismului, agricultura a fost privatizată, iar lucrurile începeau să revină la normal. Privatizarea a permis dezvoltarea de ferme private și constituirea de întreprinderi agricole moderne.
Cu toate acestea, agricultura rămâne piatra de temelie a economiei localității Brastavățu. Cultivarea cerealelor, în special grâul și porumbul, reprezintă cea mai importantă activitate agricolă. În plus, legumicultura și viticultura sunt sectoare esențiale, contribuind la diversificarea economiei rurale.
În plus, locuitorii se ocupă și cu creșterea animalelor. Aceasta include creșterea bovinelor, porcinelor, ovinelor și păsărilor, oferind produse de origine animală pentru consumul intern și pentru export.
Concluzionând, fiind o zonă cu terenuri agricole fertile, viața în localității Brastavățu a fost întotdeauna legată de agricultură și activitățile tradiționale ale zonei. Locuitorii au trăit și trăiesc în armonie cu natura, cultivând pământul și crescând animale pentru a-și asigura traiul zilnic. Meșteșugurile tradiționale, precum olăritul și țesutul, sunt în continuare de asemenea importante, reflectând priceperea și creativitatea locuitorilor. Mai mult de atât, tradițiile și valorile locale au rămas fundamentale pentru identitatea satului, păstrând tradițiile moștenite de la moși strămoși.
Dacă printre voi sunt iubitori ai satului, ai vieții simple, fără complicații și stres inutil, retragerea la sat reprezintă întotdeauna o idee minunată pe care o susțin și recomand din tot sufletul. Din punctul meu de vedere, nu există loc mai minunat pe acest pământ pentru a te întoarce la origini decât satele oltenești.
Obiective turistice
Oltenia este o destinație turistică fascinantă pentru cei care doresc să exploreze autenticitatea și frumusețea rurală a României. Cu o varietate de atracții istorice, naturale și culturale, satele din Oltenia oferă vizitatorilor oportunități diversificate de a descoperi tradițiile locale, gastronomia autentică și peisajele naturale spectaculoase.
În cazul în care plănuiești o vacanță în Oltenia, dă-mi voie să îți ușurez viața. Mai jos am întocmit o listă cu activități pe care le poți face singur sau cu familia odată ce ajungi în Brastavățu. Singura mențiune pe care o am este că toate satele din Oltenia sunt superbe, sunt încărcate cu istorie, merită vizitate și de ce nu – locuite.
- Pentru cei pasionați de plimbările în natură și fotografiatul, recomandăm:
- Plimbări la pas prin sat: explorează potecile bătătorite care serpuiesc printre casele tradiționale, fă cunoștință cu sătenii și împrietenește-te cu vietuitoarele necuvântătoare ale satului.
- Trasee marcate prin natură: bucură-te de peisajele pitorești, aerul curat și deconectează-te de la stresul cotidian.
- Plimbări pe malurile Dunării: o experiență de neuitat o reprezintă plimbările lungi pe malurile Dunării, în zona Luncii Dunării. Poți experimenta natura sălbatică, vegetația și fauna specifică zonei.
- Pentru pasionații de istorie și cultură, recomandăm:
- Mănăstiri și biserici tradiționale: zona Olteniei este cunoscută pentru numeroasele mănăstiri și biserici cu o arhitectură religioasă deosebită, fiind casa multor așezăminte sfinte ce datează încă din secolul XIV-lea.
- Case tradiționale oltenești: multe sate din Oltenia păstrează case tradiționale din lemn sau piatră, cu arhitectură specifică zonei. Aceste case sunt adesea deschise pentru vizitatori și oferă o privire în viața rurală tradițională.
- Monumente istorice: au rolul de a te purta în timp și de a te aduce mai aproape de istoria locului. Din punctul meu de vedere, chiar și casele tradiționale pot fi încadrate în această categorie având în vedere încărcătura istorică, culturală și socială.
- Pentru micii și marii gurmanzi, recomandăm:
- Bucătăria oltenească: turiștii pot savura preparate tradiționale precum sarmalele cu mămăliguță, cârnații oltenești și plăcinta cu mere, preparate din ingrediente locale și rețete transmise din generație în generație.
- Târguri și festivaluri: satele din Oltenia găzduiesc numeroase târguri și festivaluri care celebrează tradițiile locale, inclusiv festivaluri ale cântecului popular, expoziții de artizanat și festivaluri gastronomice.
- Turism culinar: poți participa la tururi culinare care includ vizite la gospodării tradiționale, unde poți învăța să pregătești mâncăruri locale și să deguști vinuri și băuturi tradiționale.
- Pentru cei îndrăgostiți iremediabil de turismul rural, recomandăm:
- Cazări tradiționale: numeroase pensiuni și case de oaspeți îți oferă posibilitatea de a te caza în case tradiționale renovate și de a experimenta ospitalitatea locală.
- Participarea la activități agricole: poți participa la activități agricole cum ar fi recoltarea fructelor, mulgerea oilor sau cositul fânului, oferindu-ți oportunitatea de a învăța despre viața la țară și de a contribui la activitățile gospodărești tradiționale.
- Excursii în natură și plimbări cu trăsura: plimbările cu trăsura prin satele pitorești ale Olteniei sunt o modalitate relaxantă de a explora peisajele rurale și de a interacționa cu localnicii.
- Pentru cei cu mâini dibace și care sunt în căutarea unui nou hobby, recomandăm:
- Ceramică și olărit: Oltul este faimos pentru ceramica sa tradițională, cu modele și culori distinctive. Te poți înscrie cu ușurință la atelierele de olărit sau poți cumpăra direct ceramica produsă local – dacă ai două mâini stângi.
- Împletituri și broderii: meșteșugurile tradiționale cum ar fi împletitul și broderiile sunt păstrate vie în satele oltenilor, astfel că poți achiziționa produse meșteșugărești realizate manual.
- Artă populară: Expozițiile de artă populară, cum ar fi icoanele pe sticlă și sculpturile în lemn, oferă o privire asupra talentului și tradițiilor artistice ale locuitorilor din Oltenia.
Descoperă secretele județului Olt
Dacă nu te-am convins de frumusețea acestui loc din județul Olt, te invit să consulți și celelalte articole dedicate localităților din zonă și pregătește-te pentru mai multe informații, activități și secrete. Suntem aici pentru a-ți oferi asistență ție și familiei tale și pentru a vă ajuta să aveți o experiență memorabilă în timpul vizitei. Mulțumim pentru interesul acordat și vă așteptăm cu drag în județul Olt!
Echipa noastră este mereu la dispoziția ta pentru informații și recomandări.